Valorile noastre– BUSHMAN

Valorile noastre

LUMEA DIN JURUL NOSTRU ȘI SOCIETATEA ÎN CARE TRĂIM SE SCHIMBĂ. DIN PACATE, NU ÎNTOTDEAUNA SPRE BINE

Naturii îi este greu să se împace cu lipsa noastră de grijă fata de ea; clima nu mai respectă tradiția; mase de oameni sunt pe cale să-și schimbe adresa. Trebuie să facem fata provocărilor, noi și mai ales copiii noștri, provocări pe care trebuie să le depașim. Depinde doar de noi cum ne vom descurca cu ele. Prin urmare, ar fi bine să ne amintim câteva dintre acele valori care ne deosebesc de necuvăntatoare, si anume:

#1. RESPECT

RESPECTĂM NATURALETEA, UMANITATEA ȘI COOPERAREA RECIPROCĂ.

Respectul pentru Pământ și Natură: poate mai este înca timp să ne gândim la modul în care acțiunile noastre afectează mediul – totul, de la poluare la consumul personal exagerat, care, conform greșitei logici contemporane, ar trebui să fie din ce în ce mai mare. Exemplele se oferă de la sine: apă, mâncare (în special carne), îmbrăcăminte (prea multă?), materiale plastice, benzină, consum de energie electrică, încălzire ... Poate că am prefera o oarecare modestie prin comparație cu lăcomia nejustificata. Poate că este momentul să ne gândim la protecția florei și a faunei: de la copaci, la balene și până la micile insecte. Gândiți-vă ce putem face noi înșine pentru a apăra proiecul pe care îl vom susține. Trebuie să locuim pe Pământ - nu există nicio altă planetă la îndemână și poate nici una pe care să fim doriți!

Respectul față de ceilalți: Poate că mai este timp să ne gândim în primul rând la a fi decenți unii față de ceilalți. Empatie, ajutorarea celor in nevoie, smerenie. Respectul pentru oameni înseamnă respect pentru alte opinii sau nevoi personale, atâta timp cât acestea nu sunt în conflict major cu tradiția și valorile morale create de-a lungul secolelor de strămoșii noștri sau de credințele noastre. Umilința și decența încă dau roade - ne putem lupta unii cu alții altă dată, va fi întotdeauna suficient timp pentru asta.

#2. LIBERTATE

LIBERTATEA DE MIȘCARE ȘI DE GÂNDIRE SUNT IMPORTANTE.

Poate că mai este timp să ne hotărâm dacă vrem să păstrăm șansa de a decide liber pentru noi înșine, fără a ne mai glorifica conducătorii. Nu toți trăim în aceleași condiții, așa că gradul nostru de libertate poate fi diferit de la unul la altul. De aceea ar trebui să respectăm libertatea, să o protejăm și, dacă este posibil, să ajutăm in a oferi libertate celorlalți care o doresc. Dacă avem libertate, putem avea și independență. Libertatea personală este întotdeauna asociată cu responsabilitatea personală. Dacă dispare responsabilitatea, atunci apare anarhia - și acesta ar fi într-adevăr sfârșitul.

#3. ADEVĂR

NE ȚINEM FERM DE CUVÂNT ȘI DECLARĂM MATERIALELE REALE DE PRODUCȚIE.

Poate că mai este încă timp să ne întrebăm dacă este normal ca politicienii corupți, oligarhii, dictatorii moderni și reprezentanții așa ziselor elite să deformeze adesea adevărul pentru a-și consolida propria putere și a-și crește profiturile. Pentru că adevărul, onestitatea și decența nu pot fi deformate sau pervertite pe termen lung. Depinde de noi să ne folosim propriul bun simț ca să încercăm să recunoaștem adevărul și să numim clar ce este adevărat și ce nu. Chiar vrem să le oferim copiilor noștri o planetă prădată și o societate care se îneacă în nonsensuri și minciuni? A nu minți este normalitatea, și nu invers - adevărul și onoarea sunt încă sexy și merită efortul.

#4. INDEPENDENŢĂ

SUNTEM INDEPENDENȚI DE INSTITUȚII, DE SITUAȚIA POLITICĂ ȘI DE ALTE ASEMENEA ARII PROBLEMATICE.

Poate că este timpul să ne gândim dacă credem cu adevărat în valori precum: Adevărul, Onoarea, Libertatea sau Respectul fața deNatură. Și dacă da, poate că ar fi timpul să începem să luptăm puțin mai mult pentru ele și să nu ne fie frică să spunem lucrurilor pe nume. Și nu pentru a evita problema. Prin tăcere și inacțiune, nu facem decât să le facem viața ușoară celor care sunt deranjați de susținerea acestor valori. Istoria și prezentul ne-au pregătit deja nenumărate avertismente cu privire la ceea ce se va întâmpla atunci când vom începe să cedăm în fața răului și vom începe să abandonăm aceste valori – a repeta greșelile trecutului nu este chiar cel mai inteligent lucru.

#5. PRIVIRE DE ANSAMBLU

NU NE LUAM PREA MULT IN SERIOS SI SUNTEM REBELI IN SENSUL BUN AL CUVANTULUI.

Poate că este timpul să începem să ne gândim că, în ciuda tuturor sarcinilor, responsabilităților și luptelor spirituale, ar trebui să nu uităm că viața este al naibii de scurtă și ar trebui să ne putem bucura de ea, fără să ne luăm prea în serios tot timpul - putin umor, ceva exagerare sau putina provocare, toate in doze rezonabile, nu pot face rau nimănui.

Alăturați-vă nouă dacă aceste valori rezoneaza cu voi. Va fi un drum de neuitat!

COŞ (0)

Coșul este gol.